Viitorul este deja aici: Visa anunță despre începutul unei noi epoci a comerțului bazat pe IA

Bazându-se pe brandul său de încredere și pe o rețea robustă, liderul global în domeniul plăților digitale prezintă noi tehnologii de plată, lansează soluții inovative și stabilește parteneriate pentru a asigura mai multă flexibilitate și siguranță, precum și pentru a extinde infrastructura de acceptare a plăților.

Chișinău, 1 mai 2025 – În cadrul prezentării globale a noilor produse, Visa Global Product Drop, compania și-a demonstrat viziunea privind viitorul comerțului. Au fost prezentate tehnologii avansate pe baza IA care le permit consumatorilor să identifice și să procure produse fiind asistați de instrumentele inteligente, precum și noile parteneriate strategie și produse inovatoare.

„În lume apar noi metode de achitare, iar pentru funcționarea acestora este nevoie de o rețea care să fie accesibilă permanent și care, totodată, să asigure securitate, fiabilitate, posibilitatea de scalare, precum și care va cunoaște o dezvoltare inovativă”, a comentat Ryan McInerney, directorul general Visa. Noi valorificăm capacitatea rețelei noastre și experiența acumulată de companie pe parcursul mai multor ani pentru a crea produse și soluții noi care transformă comerțul, care vor asigura securitatea plăților asistate de IA și vor spori încrederea în acestea.”

Vectorul de dezvoltare a produselor

Visa a deschis evenimentul prin declarația în care afirma că o combinare dintre IA și comerțul digital va schimba radical modul în care consumatorii identifică și achiziționează produsele și serviciile. În viitorul imediat consumatorii le vor permite agenților IA să vizualizeze, selecteze și să efectueze cumpărăturile, dar și să gestioneze comenzile din numele lor. În acest scop, astfel de agenți urmează să câștige încrederea în aspectele ce țin de plăți nu doar din partea utilizatorilor, dar și din partea băncilor și a vânzătorilor. Visa intenționează să asigure încrederea față de comerțul bazat pe IA oferindu-le partenerilor noștri, adică platformelor de inteligență artificială, companiilor tehnologice, băncilor, sectorului fintech, comercianților și altor actori, posibilitatea de a se conecta facil la rețeaua companiei. Acesta este următorul pas în misiunea Visa – de a reuni și mai mulți cumpărători și vânzători cu ajutorul unei rețele de plăți digitale sigure de tip seamless.

Subiectul cheie al prezentării a fost inițiativa inovatoare Visa Intelligent Commerce, aceasta le oferă dezvoltatorilor și inginerilor care creează prima generație de comerț veritabil bazat pe IA acces la rețeaua de plăți Visa. La fel, compania a comunicat despre noile parteneriate în domeniul stablecoin care extind acoperirea cu servicii financiare peste tot în lume. În plus, Visa a anunțat creșterea platformei Flex Credential și a prezentat noile produse și servicii care vin să extindă metodele de efectuare și recepționare a plăților.

Inovațiile prezentate astăzi deschid un nou capitol în domeniul comerțului și cel al transferurilor bănești.

Visa Intelligent Commerce: o epocă nouă

Pe parcursul ultimilor 25 de ani rețeaua Visa a procesat 3,3 trilioane de tranzacții. Actualmente, compania își adaptează infrastructura, standardele și capacitățile existente la moment pentru comerțul fizic și cel digital ca acestea să fie utilizate pentru comerțului bazat pe inteligența artificială. În curând, prin intermediul platformei de inteligența artificială, consumatorii le voi putea încredința agenților de IA folosirea datelor cardurilor lor Visa (numărul lor în prezent este de 4,8 mlrd.) pentru orice scenariu de plată în orice punct de vânzare cu amănuntul care acceptă plăți digitale (în prezent, numărul acestora este de peste 150 de mil.).

„Pe parcursul istoriei, Visa a utilizat inteligența artificială pentru a proteja consumatorii, în calitate de instrument de combatere a fraudelor. Acum, la fel, îi vom permite inteligenței artificiale să extindă oportunitățile consumatorilor printr-o transformare fundamentală a comerțului digital care va deveni mai personalizat, mai actualizat și mai antrenant”, a mai spus Ryan McInerney. Pentru orice opțiune de utilizare a IA în comerț, plata este factorul esențial de succes. Fără plăți nu există nici comerț. Iată de ce expertiza și încrederea pe care le asigură Visa sunt atât de importante.”

Pentru a dezvolta comerțul bazat pe IA la viteza și la amploarea necesară, compania cooperează cu platformele de IA și cu brandurile preferate de consumatori și vânzători, inclusiv cu Anthropic, IBM, Microsoft, Mistral AI, OpenAI, Perplexity, Stripe și Samsung.

„Agenții de IA se bucură de un potențial colosal în materie de comerț: de la optimizarea cheltuielilor de rutină, precum comanda unor produse, până la sarcini mai complexe care presupun identificare și decizii, precum rezervarea unei mese la restaurant unde cu greu poți prinde un loc sau a biletului la un concert”, a relatat Jack Forestell, directorul de produse și strategii în cadrul Visa. Este o revoluție ce va aduce mai multă magie și comoditate pentru experiența consumatorilor și va crea o lume nouă care va schimba pentru totdeauna modul nostru de a face cumpărături.”

Produse noi, îmbunătățiri și oportunități

Visa continuă să investească în funcții și oportunități noi care extind aria de acoperire a sistemului de plăți gestionat de companie și asigură securitatea și continuitatea procesului de plăți.

Stablecoins. Deja de mai bine de cinci ani Visa contribuie la desfășurarea tranzacțiilor cu aplicarea criptomonedelor, iar acum extinde oportunitățile de utilizare a stablecoins implementând carduri cu stablecoins integrate, calcule și bani programabili. În parteneriat cu Bridge, o subsidiară Stripe, Visa dezvoltă un nou produs de tip card care le va permite dezvoltatorilor din domeniul fintech să emită în câteva țări carduri Visa cu stablecoins integrați utilizând în acest scop integrarea unică de tip API.

Extinderea Flex Credential. Anul trecut Visa a regândit conceptul cardurilor de plată prezentând Flex Credential, un card de generație nouă capabil să treacă ușor de la un tip de plată la altul: debit, credit, BNPL („cumpără acum, plătește mai târziu”). Astăzi, milioane de persoane peste tot în lume utilizează tehnologia în cauză, iar Visa planifică să diversifice aplicarea acesteia extinzând accesul la linii de creditare, conturi de investiții, recompense, carduri business și alte oportunități.

Astăzi, Visa și Klarna au anunțat despre un parteneriat pentru a prezenta Flex Credential în SUA și a propune, primii în Europa, aplicarea modelului BNPL cu card de debit oferindu-le consumatorilor mai multă flexibilitate în selectarea metodelor de achitare. Mai multe detalii urmează a fi oferite ulterior pe parcursul acestui an.

Mai multe modalități de achitare și de acceptare a plăților. Totodată Visa anunță pentru consumatori, vânzători și parteneri în toată lumea noi posibilități de a efectua și a recepționa plățile.

  • Visa Pay este un serviciu nou care asigură compatibilitatea portofelelor digitale conectate la rețeaua Visa cu vânzătorii locali și internaționali care acceptă cardurile companiei, în punctele fizice de vânzări sau online. Pregătirile pentru lansarea versiunii beta a Visa Pay au loc în câteva țări din Asia, Europa și America Latină.
  • Visa Accept este o soluție nouă pentru microantreprenori care permite acceptare plăților pe un card Visa de debit eligibil cu ajutorul oricărui telefon smart cu NFC prin doar câteva clickuri și care asigură legătura unui singur card purtat în portmoneu cu miliarde de conturi de plată. Lansarea versiunii beta a Visa Accept va începe în iulie în America Latină și Asia.

Despre Visa

Visa (NYSE: V) este lider mondial în domeniul plăților digitale, facilitând tranzacțiile de plată între consumatori, comercianți, instituții financiare și entități guvernamentale în peste 200 de țări și teritorii. Misiunea noastră este să conectăm lumea prin intermediul celei mai inovatoare, convenabile, fiabile și sigure rețele de plăți, permițând persoanelor fizice, întreprinderilor și economiilor să prospere. Suntem convinși că economiile care includ toată lumea, pretutindeni, dezvoltă toată lumea, pretutindeni și considerăm accesul ca fiind fundamental pentru viitorul deplasării banilor. Aflați mai multe la cis.visa.com.